Cos de cumparaturi Cos 0 Produs Produse (gol)

Nici un produs

To be determined Livrare
0,00 RON Total

Comanda

Produsul a fost adaugat cu succes in cosul de cumparaturi
Cantitate
Total
Exista 0 elemente in cosul de cumparaturi Exista 1 articol in cosul dvs.
Total produse
Total transport   To be determined
Total
Continua cumparaturile Finalizeaza cumparaturile

Cele mai cumparate

Categorii

Producatori

Oferte speciale

Lista produselor dupa producator Rampal Latour

Săpunurile Rampal Latour se realizează în regiunea Provence încă din 1828 după reţete tradiţionale bine păstrate şi sunt până azi o garanţie a calităţii şi a autenticităţii.


Varietatea de săpunuri cuprinde o gamă de îngrijire cu esenţe fine din Provence şi o serie certificată biologic ECOCERT. Aceste săpunuri hidratează pielea, răsfăţând-o cu miresmele unice ale regiunii, graţie uleiurilor şi esenţelor din plante ce poartă amprenta unor creatori celebri de parfum din Grasse.


Săpunurile lichide de Marsilia sunt concepute special pentru a reda mâinilor catifelarea. Cu un parfum discret, săpunurile lichide sunt realizate exclusiv din uleiuri din plante, fiind foarte bine tolerate de piele. Au efect hidratant, precum şi revigorant sau relaxant.


Datorită componentelor şi uleiurilor naturale toate produsele sunt 100% biodegradabile.


 


Istoria Rampal


În 1828 Pierre Rampal este meşter săpunar la manufactura Court-de-Payen din Marsilia, cel mai puternic centru de producţie a săpunului, oraş renumit pentru calitatea produselor sale încă din 1650. Este o perioadă interesantă în istoria săpunului. După 20 de ani în care săpunul produs din ulei de măsline s-a bucurat de un succes extraordinar, diminuarea acestei materii prime îi forţează pe producători să găsească noi ingredienţi pentru fabricarea de produse de înaltă clasă. Încep să importe şi să experimenteze cu uleiuri de arahide, rapiţă, palmier sau cocos.


Jacques Rampal, fiul lui Pierre va continuă tradiţia familiei. La 1850 îl găsim producând săpunuri tot în Marsilia. Pe acelaşi drum va merge şi fiul său, Pierre Rampal. In 1885, acesta se mută de la Marsilia la Salon şi lucrează la fabrica de săpun Gounelle. În 1900 este distins cu medalii de aur la Expoziţia Universală de la Paris pentru săpunul său de Marsilia intitulat «La Côte d’Azur». Tot în aceeaşi perioadă Salon devine renumit ca primul centru de manufacturare a săpunului după Marsilia. Accentul tot mai puternic pus pe nevoia de igienă, susţinut de primele campanii publicitare din epocă face ca treptat săpunul să devină un produs indispensabil.


În 1907, Pierre Rampal împreună cu cei doi fii ai săi, pune bazele fabricii de săpun RAMPAL-FILS. Între 1920 -1927 fabrica funcţionează sub numele de Rampal Frères, fiind condusă de François Rampal şi  fratele său Jacques. După 1927 e redenumită G. Patou şi produce sub marca înregistrată «le policier». În 1935 începe producţia mini-săpunurilor de toaletă. În 1940 René Rampal preia conducerea fabricii de la unchiul său, iar în 1950 i se alătură sora lui Germaine. Numele fabricii se schimbă în Rampal-Jeunes şi în 1951 se lansează producţia şamponului PATOU.


Treptat, manufacturile de săpun încep să se confrunte cu competitori redutabili în persoana producătorilor străini de detergenţi, un produs care, odată cu utilizarea pe scară tot mai largă a maşinilor de spălat, începe să fie tot mai folosit de consumatori, în ciuda avertismentelor ecologiştilor că detergenţii conţin ingredienţi chimici poluanţi ce pot ataca pielea sensibilă. Ca urmare a acestui fapt, în 1948 mai găsim doar nouă fabrici de săpun deschise în Salon, între ele şi Rampal Jeunes.


În 1960 fabrica devine Savonnerie Rampal Patou. Producţia se diversifică treptat, se lansează mini-săpunurile cu parfum natural, iar în anii 80 Rampal ajunge să producă inclusiv fulgi de săpun pentru rufe şi săpunuri lichide pentru îngrijirea corporală.


În 2004 se reînfiinţează Savonnerie Rampal Patou în centrul oraşului Salon. Aflat la vârsta de 87 de ani, René Rampal îi transmite cunoştinţele sale lui Jean-Louis Plot. În 2005 se produc deja săpunuri sub marca înregistrată «Rampal Latour», iar în 2008 se lansează prima gamă de săpunuri organice. Sunt redescoperite săpunurile de Marsilia şi recunoscute efectele lor benefice, atât asupra organismului uman, cât şi asupra mediului.

pe pagina
Arata 1 - 12 din 17 articole
Arata 1 - 12 din 17 articole